Energia verde, cheia viitorului!

Updated: Nov 16



Una dintre direcţiile cheie pentru un viitor sustenabil, energia verde este o resursă inepuizabilă, care ajută afacerile să-și dezvolte autonomia energetică, contribuind activ la reducerea emisiilor de carbon și protejând, în acest fel, mediul.


În contextul accelerării tranziţiei către surse de energie cu un impact minim asupra mediului și al utilizării pe scară din ce în ce mai largă a tehnologiilor din domeniul energiei regenerabile, încorporarea soluţiilor verzi într-un model de business poate reduce costurile operaționale, atrage investiții, diminua amprenta de carbon și deschide noi piețe.

Tehnologii precum panourile fotovoltaice și turbinele eoliene sunt în centrul transformărilor care au loc în sistemul energetic global, reprezentând o soluţie eficientă pentru a obţine autonomie energetică și o reducere substanţială a costurilor cu electricitatea pe termen lung, iar tranziția către o flotă nepoluantă este un prim pas în construirea unui viitor verde pentru mobilitatea urbană. 

Soluțiile descentralizate de producere a energiei electrice contribuie la un viitor mai curat al planetei, afaceri sustenabile și economii importante de energie. Tot mai mulți consumatori aleg autonomia energetică, devenind, la rândul lor, producători, iar ENGIE este alături de ei pentru a-i susține în acest demers.

Sistemele fotovoltaice 


Sistemele fotovoltaice reprezintă una dintre cele mai sustenabile soluţii de producere a energiei electrice. Această tehnologie este o investiție pe termen lung care asigură autonomia energetică, producând energie verde, fiind totodată o soluție personalizată, scalabilă și rapid de implementat pentru facturi mai mici la energie. Considerate a fi tehnologia cheie a secolului XXI în domeniul energiei, sistemele fotovoltaice au cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii ani, ceea ce a dus și la o scădere exponențială a prețurilor, devenind astfel din ce în ce mai ușor de accesat

Cu experienţă locală și la nivel global în proiectarea și instalarea acestui tip de sisteme, ENGIE oferă clienților săi soluția completă și personalizată de panouri fotovoltaice ENGIE Solar Business, echipa de experţi fiind pregatită ofere oricând suport în proiectarea, instalarea și monitorizarea soluţiei optime pentru orice afacere.

Mobilitatea electrică


Ȋn tranziţia companiilor către zero emisii de carbon, mobilitatea electrică reprezintă una dintre tendinţele care remodelează în prezent transportul de suprafaţă. Un rol important în dezvoltarea mobilităţii electrice, aflată pe un trend puternic crescător în ultimii ani, îl joacă autovehiculele electrice.


Integrarea vehiculelor electrice în parcul auto al companiilor reduce semnificativ nivelul general al emisiilor de carbon și poluarea atmosferică. În contextul traficului ridicat și al calităţii din ce în ce mai îngrijorătoare a aerului, soluțiile constau în tehnologiile alternative: mașini electrice sau hibrid pentru a diminua emisiile de dioxid de carbon. 


alternativă sustenabilă la combustibilii clasici, ENGIE oferă clienților săi soluții integrate și complete de mobilitate electrică. Cu soluția integrată pentru mobilitate electrică, ENGIE e-XPLORE Business, clienții beneficiază de multiple avantaje în procesul de tranziţie către o flotă nepoluantă: de la consultanță și planificare inițială, la furnizarea stațiilor de încărcare, instalarea, întreținerea, gestionarea continuă a infrastructurii și monitorizarea digitală.

Despre ENGIE


ENGIE este activă în România în trei domenii: gaze naturale, energie electrică și servicii energetice. Principala filiala a grupului, ENGIE România, furnizează gaze naturale și energie electrică, distribuie gaze naturale, oferă servicii energetice tuturor segmentelor de piață și produce, de asemenea, electricitate. ENGIE România deservește mai mult de 1,9 milioane de clienți, operează 20.000 km de rețele, deține și operează parcuri eoliene de 100 MW și are aproximativ 4.000 de angajați.

Ambiția ENGIE este de a fi lider în tranziția către o economie cu un impact neutru asupra mediului înconjurător, o tendința globală caracterizată prin dezvoltarea de energie curată, reducerea consumului de energie urmare a implementării măsurilor de eficientă energetică și a digitalizarii informațiilor. În acest scop, ENGIE dezvoltă soluții integrate, inteligente, eficiente energetic pentru clienții săi. 

AN EVENT BY

LET'S GET SOCIAL

  • Facebook
  • LinkedIn
  • Twitter
  • YouTube

© 2020 | Created with      by UNIVERSUM